PROGOG. 7 CUVINTE PENTRU TINERI

În istoria românilor str?lucesc multe fapte de vitejie duhovniceasc? (filocaliile folosesc termenul "podvig", superior celui ellin "?????"), dar pu?ine ating amplitudinea multi-dimensional? a P?rintelui Gheorghe Calciu. Cine a pogorât la iad ?i cine s-a suit la cer?, vor zice scepticii - întotdeauna anacronici -, dar iat? c? nimic nu e imposibil uber-eroilor lui Hristos. M?re?ia sfin?eniei acestui român chintesen?ial cople?e?te, focul adev?rului - jerba inimii lui - mântuie?te. Doar cu sfial? s-ar putea vorbi despre adâncimile suferin?ei lui, doar cu uluire despre reveren?ele serafice, definitorii demnitarului României perennis. E atât de pre?ioas? biruin?a lui, atât de deplin?, atât de cuprinz?tor-cristalin? dragostea lui de Adev?r, c? nu se cuvine a fi s?rutat în duh de buzele unui suflet mic, al unei genera?ii epigonice în jertfelnicie, nu îns? ?i în setea de a fi. ?i totu?i, îndr?znim s?-l iubim, fiindc? împ?r??ia iubirii se ia cu asalt. Ca pe auror?, îl privim cu uimire ?i nesa?. Ca pe icoana lui Hristos. Îi sorbim cuvintele vii, înviinde, îi îmbr??i??m dârzenia cu care atât de pre?ios ne-a înmo?tenit, ging??ia negr?ibilului care l-a adumbrit ca o m?rturie de Sus. Vocea lui - ce muzic? poate fi mai frumoas? decât Adev?rul? Desf?tându-se cu minunatul lui bun chip, sufletul se umple de o recuno?tin?? euharistic?, inima se aprinde de dumnezeiasc? mirare, o iubire preasfânt?, mai tare ca moartea, mai ve?nic? ?i mai cântat? decât toate cânt?rile. Pasul, gestul, tonul lui - toate de o noble?e împ?r?teasc?, elegan?? precum numai verticalitatea Crucii o poate d?rui faptelor unui p?mântean. E necru??tor: da-ul este DA, nu-ul este NU, nimic de prisos, ?i nimic nu lipse?te, cuvântarea lui atinge des?vâr?irea ?i se ia la întrecere cu ea. Ca diamantul, simplitatea lui nu-i cea propov?duit? de materiali?tii de azi, "deghiza?ii", pentru care n-a profesat vreodat? a la etiquette, nepieritorii oameni de bine care detest? mi?c?rile spiritului pân?-ntr-acolo c?, din malefic? delectare, readuc la noi irit?ri controversa rezolvat? de mult de Sfântul Grigorie Palama. (S? nu ne irosim în t?lm?cirea virgulei, cine are urechi de auzit aude.) Nu, simplitatea lui nu e lenea cugetului, la?itatea efortului de a pricepe, de a escalada râpa robilor acestei lumi, ?i a sui acolo unde este g?tit celor binecuvânta?i. Simplitatea lui e cununa în?elegerilor celor mai complexe mi?c?ri suflete?ti, toat? fenomenologia ?i tot praxisul - cuprinse ?i îngem?nate, iar mai ales dep??ite, de harisma cea mare, sceptrul celor vrednici de Mielul cel Ve?nic - Dragostea.

Un singur respiro, o tres?rire a inimii lui imperturbabil senine, adânc-suferitoare, - ?i iat? cum în noi se r?sfrâng r?s?riturile neprih?nirii lui, pe care ne-o d?ruie?te, ca un tat?, fiului risipitor ce învele?te umerii s?rmanului fiu cu hlamida nemeritat? a mântuirii. Un surâs, cu naturale?e l?sat s? biruie st?pânirea perfect? de sine, ca un bob de rou? sfiindu-se de prelingerea sa pe tulpina unui ghiocel, ne cucere?te ?i sf?râm? zidul fricii unora de al?ii, cu iscusin?? ridicat de duhurile noului Pite?ti invizibil, ?i ah!, atât de perceptibil, în condescenden?a lor sadic?, sorbitoare de ultima vlag?, s? înnegureze printre români amintirea interbelic? a dialogului ra?ional - a?a, m?car ca între homo sapiens (nu steril, nu bombastic) -, s? mascheze cu iridiscen?e de un înfrico??tor incolor virtutea, s? reeduce cu "evanghelia" inventat? de ei, pe care s-o scrie pe stîrvurile min?ilor ce-?i cred ex cathedra loru?i. Ei nu discut? - consider? c? monolitul monothelismului lor nu este sfidat decât de pluritatea de idei, ?i mai abitir de sobornicitatea convergen?ei acestora, pe care o abhor? ca pe o micime a intelectului. Se erodeaz? deloc spectaculos pe sine, dar macin? ?i r?bdarea Bisericii triumf?toare, strivindu-se de z?d?rnicia propriei îndrept??iri. Ce e periculos îns? este faptul c? ortodoc?ii au renun?at s? mai lupte pentru puritatea credin?ei, îns? sunt gata de orice pentru p?rerea personal?, iar aceasta nu e decât protestantizarea Bisericii. Risipit ca orice elan autentic, chiar ?i o mic? osana purit??ii patristice, dac? izbute?te s? treac? de fortifica?iile relativist-materialiste, se acoper? de onomatopeele ?i sarcasmul forumurilor ?i se sting în a?teptarea aorist? a unui acum ce nu mai vine.

Fragili ?i înfrigura?i, l?sa?i de izbeli?te parc?, îns? cocolo?i?i de cetele cere?ti, copii suntem genera?iei de sfin?i ce au împlinit ?i pentru noi sensul pentru care a creat Hristos graiul ?i sângele de vlah. Pricepem viscolul de azi - tot cel de ieri, tot cel de la început, duhul urâtorului, care nu afirm? niciodat? nimic, care nu poate decât s? nege. Nu poate crea, deci imit?. Nu poate m?rturisi, deci perverte?te m?rturisirea. Judec?tori absolu?i, papi autoproclama?i ai t?râmurilor neantului binar, anarhi?ti antrena?i cu manuale vechi ?i noi, uzurp? prin pic?tura chinezeasc? cu care repet? mantric groz?via împietririi lor stâlpii cuget?rii ortodoxe ale acestor plaiuri ale spiritului. În?eleptul se fere?te de ei, cel cuminte nu ia aminte la ei. N-are necuviin?a de a se desprinde de la sânul superbiei contempl?rii adev?ra?ilor m?rturisitori, p?storii cei uci?i ai turmei mici ?i preaiubite a mult-p?timitoarei ?i mereu pe Cruce Românii. Dulci sunt lacrimile tale, Românie, ca o salb? a Duhului Sfânt te-ai împodobit cu m?rturisitorii t?i. Temni?ele l?muririi lor ca pe ni?te r?ni ale lui Hristos le-ai f?cut Apa cea Vie din care, murind azi, bând, nu mai murim ?i nu ne mai e team?. Pentru c? ei nu ne-au min?it, am înv??at s? nu putem fi min?i?i. Pentru c? ei au tr?it esen?a fiec?rui grai, nu putem uita sensul graiurilor. Pentru c? ei au fost r?stigni?i ?i au înviat, nu putem s? nu-i credem. Pentru c? sunt mai mari decât marii mucenici, ei stau la pieptul Mântuitorului, de unde Îi doinesc durerea noastr?, vaietul sfânt al martorilor unei r?stigniri de dou? mii de ani.
Iar peste t?cerile ce se cuvin, revendic?m cu îndr?zneal? sfânt? paternitatea în spirit a Preotului Gheorghe Calciu asupra noastr? ca un acoper?mânt voievodal, la fel cum o revendic?m pe a tuturor celor ce ne-au n?scut duhul c?tre t?râmul nemuririi, fii ai Fiului ?i ta?i întru Tat?l. Întru noi în?ine, în scrinul dintre m?duv? ?i duh, unde se url? tainele, cu limba lor vorbim, dragostea lor iubim, una cu ei devenim, iar ei prin ochii no?tri sunt ?i vor fi vii înaintea lumii ?i înaintea lui Dumnezeu. Iar cei str?ini de aceste sim?iri nu sunt români, nu sunt cre?tini, nu sunt "ai no?tri", ?i, cu înfrigurare b?nuiesc, nu-?i apar?in nici loru?i. "S? nu ne r?zbuna?i!" ?optesc P?rin?ii, ?i dup? plânsul unui veac, nimeni nu le poate zdruncina milosârdia din care ne cuminec?m greu, fr?mânta?i de îndemnul con?tiin?ei unei Drept??i istorice care se lupt? cu Mila supra-istoric?. O s? le facem acolo, în Nep?truns, un Paraclis. Unde altundeva ne-a mai r?mas loc îndeajuns de pur, de sfânt, de vrednic pentru ei?

Pe când M?rturisitorul lupt?, întâi de toate, pentru o idee, Bol?evicul nu sufer? s? lupte împotriva unei idei, ci automat se împotrive?te integral îns??i existen?ei persoanei cu vederi diferite. Iat?, la personajul "bol?evicului m?rturisitor" Dostoievski nu s-a gândit. Dar înainte de a fi împotriva satanei, m?rturisitorul trebuie s? fie întru Dumnezeu - precizarea e, din p?cate, necesar?, fiindc? râvnitorii de azi pun c?ru?a înaintea cailor, dup? care dezmembreaz? c?ru?a ?i omoar? caii. Exist?, în apologetic?, o special? fermitate a limbajului, determinat? de cea a cuget?rii - fermitate acuzat? de incongruen?? cu cre?tinismul. Ea este de fapt o calitate poruncit? a m?rturisirii: Piatra cea din capul unghiului poate scandaliza ?i prin faptul c? nu se clinte?te, ?i prin faptul c? e incomod? la dormit pe ea. Un indiciu de discernere între bol?evic ?i m?rturisitor este c? fermitatea primului are o duritate aprioric? oric?rei argument?ri, iar fermitatea celui de-al doilea este argumentat? de c?tre, ?i argumenteaz?, credin?a.
Înainte de a fi împotriva materialismului, P?rintele Gheorghe tr?ia întru Spirit, ?i de aceea a ?i putut s?-?i revin? din saltul în abis pe care l-a f?cut, pentru foarte scurt timp, în ideologia celor înfrân?i. Era un om intolerant la minciun?, iar ideea aprioricului materiei e una din cele mai abjecte minciuni, la fel ?i corolarul ei - ideea demagogic marxist? a aprioricului faptei fa?? de gând. P?rintele Gheorghe nu a luptat împotriva statului ateu sau a clerului aservit aceluia, - motivele pentru care r?mâne ?i azi un subiect tabu - , ci împotriva ideologiei minciunii, împotriva necunoa?terii ?i a falsei cunoa?teri, în toate formele în care le-a întâlnit: în cosmologia modern?, în ?tiin?e ?i arte, în credin?ele lumii, în theorie ?i theologie, în om.

Ce este mântuirea? Cunoa?terea Absolutului. Recunoa?terea Lui ?i unirea cu El. A?a zice Mântuitorul, a?a Ioan Teologul, a?a toat? Biserica. Mântuirea nu este o fapt? omeneasc?, ci pecetea libert??ii pe care o d? omului primirea acestei fapte a lui Dumnezeu. Mântuirea este o cunoa?tere plenar? dumnezeomeneasc?. Temelia ei este revela?ia, înt?riturile ei sunt cugetele drepte, turnurile ei sunt sim?irile drepte, crenelurile ei sunt faptele duhovnice?ti, prinoasele drept??ii celei noi. Temeiul faptei este gândul, iar temeiul gândului este crezul, ?i temeiul crezului este sinceritatea con?tiin?ei, ?i temeiul sincerit??ii con?tiin?ei este leg?tura cu Dumnezeu, ?i leg?tura cu Dumnezeu este cel mai mare dar de la El ?i cea mai cuprinz?toare libertate. Temeiul leg?turii cu Dumnezeu, adic? religia, este suma sintetic? ?i esen?a drepturilor omului. Dac? se arunc? miezul, esen?a, din Drepturile Omului, la ce ar mai fi bune cojile? Numai la învelit abisul dezn?dejdii. De aceea politicului dezavuant din veacul pre-apocaliptic P?rintele Gheorghe i-a oferit, ca ?i Hristos în vremea inflamat? a duelului ideologic dintre spiritualismul extrem al fariseilor ?i materialismul extrem al saducheilor, dintre spiritualismul extrem al ellinilor ?i materialismul extrem al romanilor, dintre antagonismul sufocant al axelor tuturor acestor utopii, alternativa unic?, realist? ?i realizabil?, ne-utopic?, a unei perspective axiologice cruciforme ?i centripete inimii. La solu?ia hristic?, halucinant de simpl?, de paradoxal?, de provocatoare tuturor virtu?ilor ?i transcenderii lor, vr?jma?ii Adev?rului au reac?ionat în dou? chipuri: fie s-au l?sat birui?i de farmecul zdrobitor al odihnirii într-o asemenea angajare total?, fie s-au biruit de invidie. Primii au devenit apostoli, ceilal?i - prigonitori. Ambii s-au numit pe sine m?rturisitori: primii ai unui Adev?r primit prin credin??, ceilal?i ai unui neadev?r prin care s?-?i eludeze necredin?a. ?i azi e la fel.

Ce este istoria? Este coregrafia desf??ur?rii sensurilor lingvistice, care sunt faptele cuget?rii omenirii. Din ele izvor?sc faptele v?zute, materiale, fizice. ?i noii materiali?ti ai sociologiei o iau în considerare, îns? desigur, numai pe aceea; de altfel ?i Judecata lui Hristos va ?ine seama de aceste forme de m?rturisire a credin?ei, care sunt faptele v?zute. Dar Dumnezeu, Care e Duh ?i Care cere închinare în duh ?i adev?r, ne cheam? la o cunoa?tere deplin?. El rode?te filosofia Adev?rului, la care îndeamn? cu prisosin?? în toat? Scriptura, ?i fapta cea deplin? a acestei filosofii, care este mucenicia.

Strategii noilor z?ri, f?urarii "haosului ordonat" (vr?jitorii moderni cu h?l??el) catadicsesc afabil s? ofere noua lor viziune asupra lui homo religiosus, segregând armonia plethoric? ?i noetic?, desp?r?ind ceea ce Dumnezeu a unit ?i a poruncit ca omul s? nu despart? (trihotomia), ?i formând, dup? modelul voin?ei sectare, ?tiin?e f?r? con?tiin??, exerci?ii de admira?ie ale futilit??ii, antiperihoreze. Exemple sunt destule în veacul acesta al eshatologicei deconstruc?ii pe care scârba de sine a umanismului o încearc? spasmodic, f?r? s? declan?eze îns? dreapta mânie în sufletele paralizate de gândirea neo-marxist? care troneaz? ?i care nu se proclam? f??i?, ci-?i execut? trilurile ininteligibile în limba p?litic?li-c?rectnes, aceast? trâmbi?? de apoi a dezperson?rii unui egregor hiper-ego. Nu vom pomeni numele lor pe buzele noastre, c? a?a porunce?te Domnul prin David. Totu?i o discernere discret? s-ar cere, ?i voi aminti doar cele neao?e, subliniind delicatul (?i nefastul) lor impact asupra unui popor de esen?? mistic?, unde este cât se poate de cancerigen? apari?ia unor preocup?ri precum ateologia, cu scurt-metraje blogaritmice caden?ate ?i finan?ate de înspuma?ii diploma?i teologi. Cu poten?ial similar de uzurpare a cunoa?terii este azi b??c?lio-catena, sau tâlcuirea pseudo-relaxat? (mai precis: la mi?to) a textelor scripturistice (vezi gama de filosofi gnostici români de azi, care nu s-ar erija în catenatori dac? n-ar fi erija?i de autorit??i clericale). La o fin? ?i quasi-esoteric? distan?? urmeaz? primul succes al ecumenismului materialist (prefigurat de ecumenismul teist eliadesc), ob?inut prin teoria lui de Chardin a noologiei, care înghesuie bidimensional sensul de unime pe care practica duhovniceasc? o împreun?-lucreaz? cu asceza ?i cu m?rturiile iubirii de oameni prin fapte efective, v?zute. Apoi, afi?ându-se într-un prim-plan al sub-culturii post-post-moderniste, împotriva cultului ortodox al sfintelor moa?te duce o ofensiv? ?tiin?a materialist-psihotronic?, aceast? autopsie efectuat? asupra serafimilor folosind un obiectiv fotografic din Tartar. Trist, dar democratic. C? se exprim? nu e nici o problem?, c? sunt audia?i iar??i nu e nici o problem?, fiindc? din fericire pentru ei cultura n-a fost niciodat? sinonim? cultului, iar din fericire pentru noi avem Scripturi ?i P?rin?i, avem mii de înregistr?ri ale cuvio?ilor no?tri b?trâni, avem mii de inimi care nu ?i-au plecat genunchii lui Baal, oameni de foc, preo?i vrednici, îngeri în trup, suflete jertfelnice. Dumnezeu ne-a creat liberi: s? se exprime ori?icare, dar nu în Biseric?. În Biseric? se ascult? numai de Sfin?i. Ceilal?i au suficient spa?iu afar?, unde se ?i afl?.

Afar? frico?ii, someaz? Apostolul Iubirii, Sfântul Ioan Teologul. Greu cuvânt: la Judecat? nu vor fi blestema?i ve?nic doar necredincio?ii ?i p?c?to?ii nepoc?i?i, ca mine, ci…, iat?, ?i frico?ii! C?, unde este analiza ?i cateheza, fapte ale discern?mântului ?i ale focului credin?ei? Unde m?rturisirea ?i apostolia poruncit? nou? prin Botez? Dac? nu au voie s? r?sune în biserici cuvintele Adev?rului, vor r?suna de pe acoperi?uri, a?a cum a fost nevoit P?rintele Calciu s? vorbeasc? tinerilor, nu cumva s? afle c? în afar? de visul de aur exist? o Cale de aur: Adev?rul, curajul, exodul din Materie.

Departe de a consim?i la curentul acesta defetist al nostalgicilor, cred c? m?rturisitorii nu lipsesc niciodat?. Poate c?, mai mult ca oricând, ?i cu motive asem?n?toare celor pentru care ?i "grupul misticilor" a sesizat lipsa de eficien?? a efortului pe plan dialectic, ci s-a mutat exclusiv pe planul puterii Dumnezeie?ti al Numelui lui Iisus, azi cre?tinii s-au cufundat mai profund în rug?ciunea pentru lume. Putere are rug?ciunea s? opreasc? soarele pe cer, putere are s? amâne sfâr?itul lumii. M?rturisitorii abund?: ei sunt, ieri ?i azi, în primul ?i în primul rând… ÎN C?R?I. Dar cine-i mai cite?te?

Diatriba am?r?ciunii din aceasta vine: nimeni nu-l cite?te pe P?rintele Gheorghe Calciu, care a excelat în puterea cuvântului. Ce aspect al vie?ii cre?tine ?i necre?tine n-a aflat în condeiul ?i în predicile sale justa dezv?luire? Ce a l?sat neluminat de cântarul perfectei sale deslu?iri duhovnice?ti? De la cele mai fine în?elesuri ale Evangheliei, la cele mai uimitoare sinteze ale epistolelor pauline, de la cele mai complexe situa?ii de strategie psihologic? ?i iconomie haric?, la cele mai banale ?i sup?r?toare probleme ale omenirii de azi, la solu?iile salvatoare pentru azi ?i pentru mâine, la chintesen?ele ?i valen?ele geopolitice, la vastitatea zborului asupra culturii, la avangarda unui tip de voin?? indestructibil? de asaltul psihotronic ubicuu - pe toate le-a exprimat ?i sunt publicate de mul?i ani, ?i în România. Dar cine s?-l citeasc?, cine s?-l asculte? ?i cum s?-l iubeasc?, dac? nu-l cunosc? C?ci credin?a este prin auzire (propov?duire). Cum s?-l aib? la evlavie cei care nu-l în?eleg, sau c?rora nu le convine? Cum ar putea s?-l cinsteasc? pe acest uria? al gândirii anti-gândiri?tii? Cine are dreapt?-credin?? ?tie c? evlavia este recunoa?terea prezen?ei Duhului Sfânt în ceva - fapt?, persoan?, obiect. Ortodoxa în?elegere a evlaviei fa?? de sfin?i este buna-cinstire simultan? ?i egal? fa?? de toate manifest?rile persoanei sfântului: minte, cuvânt, suflet ?i trup. Evlavia fa?? de un Sfânt începe cu credin?a în sfin?enia vie?ii ?i înv???turilor lui, înflore?te în dragostea de cuvântul lui (adic? a fi m?rturisitor) ?i rode?te în a fi gata s? mori pentru a ap?ra sfin?enia sufletului ?i a trupului lui (adic? a avea curaj mucenicesc).

Dovezile bunei cinstiri pe care M?n?stirea Petru Vod? le-a ar?tat, întotdeauna fa?? de P?rintele Gheorghe, sunt: în primul rând dragostea pe care to?i monahii locului o simt ?i o exprim? fa?? de el; citirea, cunoa?terea, pre?uirea ?i publicarea cuvintelor lui, scrise sau vorbite; încercarea de vie?uire conform lor, ca dup? adev?rate dreptare duhovnice?ti; venirea la mormântul lui pentru rug?ciune în fiecare moment de bucurie sau necaz; pomenirea, slujirea ?i închinarea zilnic? s?vâr?ite de ob?tea de c?lug?ri; publicarea scris? sau virtual? a înv???turilor lui; cinstirea lui iconografic ?i imnografic; fastul ?i bucuria deosebite în care s-a petrecut fiecare vizit? a P?rintelui Gheorghe în Petru Vod?, precum ?i înmormântarea sa ?i pr?znuirea sa an de an.


Cuvintele unui Sfânt, rostite prin Duhul Sfânt, sunt parte din Scripturi. Toate cuvintele Sfin?ilor, împreun?, alc?tuiesc Sfânta Scriptur?: cea Veche, cea Nou?, ?i Predania. Scrierile sfinte se interpreteaz? conform Sfintei Predanii - adic?, conform Sfântului Dionisie Areopagitul, în patru sensuri adesea simultane: sensul literal ?i istoric, senso stricto (care e general aplicat, cu excep?ia extazelor vizionare ale prorocilor, ?i a Pildelor Mîntuitorului), sensul alegoric (descoperit credincio?ilor prin luminare dumnezeiasc? ?i pentru care trebuie validarea duhovnicului - a?a au tâlcuit ?i mul?i dintre sfin?ii închisorilor, precum Daniil Sandu Tudor, Virgil Maxim, Mihai Buracu sau Radu Gyr), sensul anagogic (dup? înalta în?elegere, d?ruit doar unora dintre sfin?i, precum Sfântul Macarie Egipteanul, Avva Cronie, sau Sfântul Maxim), ?i sensul tropologic (adic? pentru îndreptarea moral?, precum citim la Sfântul Ioan Gur? de Aur sau Sfântul Epifanie de Salamina). Sensurile nu se neag? unele pe altele, ci se completeaz? ?i se cuprind unele pe altele. Fire?te, dac? sensul literal este obligatoriu tuturor, cu atât mai mult nu este la bunul plac interpretarea sensurilor suprafire?ti. Dac? majoritatea exegezelor scripturistice predicate de P?rintele Gheorghe înclin?, cu prec?dere, la genul alegoric, pres?rat cu tu?e anagogice, textul testamentar i se încadreaz?, din punct de vedere teologic, canonic ?i literar la genul de prorocii f?cute ad literam (toat? Psaltirea abund? în afirma?ii clare, directe, f?r? dublu sens, referitoare la Întruparea, Patimile Domnului, ?i Învierea Sa, prorocii literale interpretate alegoric de cabali?ti, de gnostici ?i de monofizi?i), ?i prin urmare se ?i tâlcuie?te ?i aplic? analog cu toate celelalte testamente de acest gen, precum Vie?ile Sfin?ilor Proroci, Via?a Sfântului Antonie cel Mare, a Sfântului Pahomie cel Mare, a Sfintei Maria Egipteanca, a Sfin?ilor din Pateric, a tuturor celor ce au poruncit anumite proceduri care, din ra?iuni duhovnice?ti descoperite lor de Dumnezeu, trebuiau s?vâr?ite cu vasul sfin?it al trupului lor, porunci pe care ucenicii lor le-au respectat ?i în duh ?i în liter?, simultan. Raportarea la sfintele scrieri este o problem? fundamental? a oric?rui tip de cre?tinism: cel ortodox se valideaz? prin armonizarea cu Predania, prin sobornicitate ?i prin darurile Duhului Sfânt, cel heterodox se demonstreaz? prin interpret?ri personale, nesobornice?ti ca ereziile filioque, orighenismul, neoplatonismul, protestantismul, ?i toate celelalte patru sute cincizeci ?i ceva de moduri de tâlcuire a unui verset dup? o atitudine original?, ce se consider? mai luminat? - ergo mai evlavioas? - decât cea m?rturisit? de Sfânta Biseric?.

Perspectiva constructiv? cu referire la recenta controvers? despre P?rintele Calciu este nu a fost un concurs de intensitate a evlaviilor, ci o problem? de raportare la un text scripturistic. Cuvintele: "nu de la Dumnezeu, ci de la vr?jma?ul se va fi f?cut aceasta", ?i "s? fie lega?i preo?ii ce m-au v?zut", las? tot atâta loc de interpretare ca ?i textul Decalogului sau al blestemelor din Deuteronom. Dac? exist? tâlcuiri alegorice la Deuteronom, Biserica ortodox? nu le recunoa?te. P?rintele Gheorghe Calciu M?rturisitorul, omul ale c?rui cuvinte cathartice au înaripat ?i mântuit o lume întreag?, nu merit? s? r?mân? în con?tiin?a omenirii ca un prilej de sminteal?, a?a cum l-a ilustrat recent mass-media, în t?cerea siderat? de tulburare a multora, în vehemen?a îndurerat? a pu?inora, în lacrimile tuturor. A?tept?m cu emo?ie filmul despre via?a sa conceput ?i preg?tit de M?n?stirea Diacone?ti, cu care P?rintele Gheorghe a avut o rela?ie special?.

Sfinte P?rinte, când vei ?edea împreun? cu Hristos s? judeci lumea, nu uita d?ruirea ?i inima cu care fiecare te-a iubit. Prime?te recuno?tin?a tuturor celor ce-?i m?rturisesc sfin?enia. Mijloce?te pentru ?ara noastr? ?i pentru toat? lumea, s? fie întru Adev?rul dumnezeiesc, ?i ocrote?te pe to?i cei ce cinstesc cu laude pomenirea ta, spre slava lui Dumnezeu. Amin. Fie ca pentru rug?ciunile tale s? biruim când vom spune ?i noi gardienilor ?i tor?ionarilor acestui popor: Hristos a înviat!

Prolog la cele ?apte cuvinte c?tre tineri ale P?rintelui Gheorghe Calciu M?rturisitorul.